Goodbye seems to be the hardest word
Niciodata doi oameni nu s-au iubit cu aceeasi intensitate, in acelasi timp.
Simtea o nevoie nebuna s-alerge. Sa muste din aerul rece al inceputului de iarna si sa-l simta intrandu-i in piept. Sa-i stinga focul ce-o mistuia pe dinauntru. Plangea…lacrimile ii inghetau pe obrajii albi. Se gandea la raspunsul lui sau la tacerea ce-o va termina. Caci ii putea intelege mai bine tacerea decat cuvintele ce-aveau mereu un sens ambiguu. Totusi isi cladea himere-n minte, avea speranta ca raspunsul va fi cel asteptat. Avea nevoie doar de-un gest, de-un singur cuvant si putea renunta la toate hotararile si ideile pe care si le-a impus. Idei asemenea unor piese de domino, pe care doar el i le putea darama, fara prea mult efort.
El intra in camera grabit, trantind usa. “ Unde naiba am pus puloverul ala?”
Puloverul ei preferat, de-un verde aprins, pe care l-a purtat de-atatea ori prin casa, a dansat in fata lui si s-a laudat ca-i sta mult mai bine . Nu stia de ce, dar voia sa-l ia atunci.
Pe masuta mica de lemn, statea un plic. Verde. Zambi, gandindu-se ca n-a mai intalnit niciodata o persoana atat de obsedata de-o culoare.
Nu stia ce-l asteapta. Nu banuia ca va gasi un suflet imprimat pe hartie.
“ Inca ma mai doare locul de unde te-am rupt de mine. As putea chiar sa-ti zic unde este. Exact deasupra inimii, cu tot cu umarul stang. Sangereaza. Am incercat tot felul de pansamente, m-am refulat in placerile mele cele mai adanci, am vrut din tot sufletul sa opresc curgerea avida a sangelui. N-am reusit. Mi-ai luat toate puterile, sunt ca o papusa, pe care o poti manipula dupa bunul tau plac. Dar am convingerea ca intr-o zi nebanuita o sa ma trezesc eliberata de durerea ce ma sufoca.
Am fost imprudenta, te-am lasat prea mult sa locuiesti in gandul si-n inima mea. Era imposibil sa nu lasi urme, sa nu-ti marchezi teritoriul. Am crezut ca ma joc si eu, ca tine. Dar am inceput prin a schimba regulile jocului si am sfarsit prin a-l transforma in iubire. Tu, in schimb, ai continuat sa ma privesti ca pe-o jucarie. A ta. Vedeai ca-ti apartin, vedeai cum te sorbeam din priviri, si ma-ntrebai de ce-o fac. Iti raspund acum: voiam sa-mi pot aminti fiercare linie a chipului tau, fiecare curba a trupului tau si sa sa te pot reface-n vise. Sa te am acolo, langa mine, cu capul pe perna mea impregnata cu mirosul tau. Ti-am iubit, din toate, cel mai mult mirosul. Nu era parfumul tau. Era pielea ta.
M-am lasat prada unei imbratisari mult prea stranse. Inca-ti simt mainile pe trupul meu.
M-am lasat prea intens sarutata de tine. Buzele mele inca le cauta pe ale tale. Sarutul perfect, atingerea perfecta, nepasarea perfecta. Te caut inca in intunericul camerei mele, in noptile in care delirez din cauza dorului de tine. Imi amintesc momentele in care adormeam in bratele tale, cand ma trezeam si ma straduiam sa nu respir prea tare, pentru a nu-ti intrerupe somnul profund. Te priveam cum dormi, incercam sa-ti intru in vise . Simteam cuvintele cum doreau sa iasa si sa urle: Te iubesc. Ma-ntorceam si taceam, adancindu-ma in nepasarea ta.
Te-am visat prea mult, te-am dorit prea intens. Visele pot fi primejdioase: mocnesc ca focul si uneori ne consuma cu totul.
Am crezut c-o sa pot topi cu dragostea mea hotarul de nestavilit pe care-l pusesesi intre mine si inima ta. N-am reusit.
Azi, renunt. Depun armele. Plec.
Imi pare rau. Pentru noi.
Dar vreau sa ma privesc in oglinda si sa fiu mandra de ceea ce vad.
Sunt in coma. Coma dupa o supradoza din tine.
O sa strang toate amintirile si-o sa le incui intr-un sertar al inimii. Unul ascuns, cat mai indepartat. Poate o sa-l deschid, candva. Cand ranile vor fi cicatrizate, cand timpul-si va pune praful peste dragostea mea.
Adio.”
Citise si ultimul cuvant. Expresia fetei ramasese imobila, nicio schimbare, niciun regret nu se puteau citi pe chipul impasibil, asemenea unei statui. Lua plicul verde si-l arunca intr-un colt. Puloverul nu era de gasit. Si, deodata, isi aminti…In noaptea cand s-au despartit, cand ea a fugit in lacrimi, il luase… Un zambet fulger si oarecum amar ii luminase pentru o clipa chipul intunecat de indiferenta.
Isi aprinse o tigara. Si intocmai cum rotocoalele de fum ale tigarii dispareau intr-o secunda, asa se risipea si imaginea chipului ei. La urma urmei, ea fusese cea care a ales. Sau…nu.